La Cluj se filmează o parte din filmul de dragoste „See you soon”, în care joacă actori celebrii precum Liam McIntyre, cunoscut pentru rolul său din ”’Spartacus””, iar din această producție fac parte și fotbaliștii de la Sănătatea Cluj.
Scenariu filmului se bazează pe o poveste de dragoste pe stilul hollywoodian, unde un celebru fotbalist american se accidentează în timpul calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2018. În timpul recuperării, acesta se întâlnește cu o rusoaică, mamă a unui copil, de care se îndrăgostește inevitabil.
Pentru că filmul are ca personaj principal un fotbalist faimos, acesta avea nevoie și de coechipieri, și, aflându-se în Cluj, regizorii au decis să apeleze la o echipă din orașul ardelean. Băieții de la Sănătatea Cluj au ajuns astfel din Liga a III-a direct la Hollywood: „Este ceva inedit pentru noi, am zis să încercăm și altceva, dar e greu și obositor”, a spus antrenorul Sănătății Cluj, Csaba Kis.
articol scris de Alexandra Serafim
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER